Muzeul Viei şi Vinului, Hârlău
Muzeul Viei şi Vinului, Hârlău
Clădirea în care se află Muzeul Viei şi Vinului datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, şi a aparţinut unui urmaş al logofătului Tăutu.
Muzeul Viei şi Vinului este structurat pe câteva coordonate etnologice fundamentale. Primele trei săli ale muzeului surprind prezenţa vinului în cadrul celor trei momente majore ale existenţei umane: naşterea (cu botezul), nunta, moartea (cu înmormântarea).
Sala a IV-a este destinată hanului, locul unde se întâlneau frecvent călătorii de altădată.
În continuare, vizitatorii iau cunostinţă cu „universul domestic” al ţăranului, sala a V-a găzduind un interior tradiţional din sub-zona Hârlău.
Incursiunea în lumea viticulturii moldoveneşti continuă, la demisolul clădirii, prin vizitarea sălii a VI-a, care expune o parte din inventarul unei crame din vie.
Sala a VII-a este destinată „muncilor şi credinţelor”.
Holul de la demisol, considerat sala a VIII-a, prezintă instalaţiile tehnice utilizate la tescuirea strugurilor.
Sala a IX-a este consacrată unui meştesug conex viticulturii, butnăritul sau dogăritul.
Sala a X-a, ultima, este destinată unui alt meştesug, olăritul, care avea multiple legături cu viticultura.
Sursa informației: Centrul de Informare Turistică Iași