Există un loc păstrat cu sfințenie, pitit în noi – ne vom gândi cu dor și drag mereu la casa bunicilor noștri. Așa că e foarte greu să concureze vreo altă casă cu cea din copilăriile și inimile noastre, și atunci când ni se face promisiunea ca vom merge la o „casă a bunicii”, ne vine greu să credem că poate fi adevărat.
„Casa bunicii” din Vama reușește să trezească în noi acel sentiment ascuns, un pluș vechi, prăfuit, în care am înfășurat amintirea bunicilor. Pășim cu emoție prin acest portal, spre lumea mâinilor bunicii, spre lumea broderiilor făcute de ea; un covor vechi de amintiri se scutură în noi și vedem cadre sepia cu acei oameni în straiele lor din vremuri molcome – ar putea fi bunicul și bunica în tinerețe. Pernele grele și țolurile colorate, ștergare și perdele – țesute din fire de trecut. Culori, texturi și lumină; sunt acele culori, texturi și lumini care jucau pe covor în diminețile lungi din vacanța la bunici.
Mai că am crede că bunicul s-a oprit din lucru în curte și tocmai a plecat la pădure – uneltele lui stau martore, iar bunica ne așteaptă în bucătărioară, cu masa întinsă, cu bucate proaspete, așa cum numai ea știa să le pregătească.
Fie că ați avut sau mai aveți bunici, Casa Bunicii din Vama e și casa lor, iar o vizită acolo e o vizită la bunici, mereu cu dor.
Autor articol: Alexandra Albu
