Sus, pe creste, prin poieni, mai ninge, dar se mai și topește zăpada. Și-n urma ei, pământul se pregătește să izbucnească în verde și flori pitice, de primăvară. Poteci șerpuite se-afundă prin cotloanele pădurii și se deschid în luminișuri și fânețe. Peisajul deocamdată golaș își are farmecul său: acum se pot desluși cel mai bine drumuri, legături, întinderi, acum când numai ramuri neînfrunzite împiedică timid privirea să iscodească.
Din bogăția de trasee posibile, am mai descoperit unul, de plimbare ușoară, prin ascunzișurile Bisericanilor. Din șosea, înainte de a ajunge la mănăstire cu câteva case, la dreapta printre locuințe, se urcă șerpuit la deal un drumeag. Purtat de el, intrați printre case, livezi și, curând, pierdeți urma satului, vă regăsiți în pădure. Nu pentru mult timp însă, căci urmează două poieni înlănțuite, fiecare cu surprizele ei.
Prima poiană e mai lungă și îngustă, întisă în sus, la deal, străjuită de stejari și vreo două sălcii, acum, în martie, înmugurite. Ici-colo se văd locurile de joacă ale mistreților, mici mlăștinuțe afânate de scurmături. Câteva căpițe cu forme ciudate se răsfiră pe un platou de unde se deschide în zare o vedere asupra văii Bistriței.
Ceva mai sus, domnește în poiană un adăpost ponosit din scânduri, durat de cine știe cine și lăsat în paza nimănui. În spatele său, o perdea subțite de copaci ascunde pentru puțin poiana următoare, brăzdată de cursul secat al unui pârâiaș tocmai pe mijloc, și lățită ca o palmă de uriaș, până în creastă. Arată a fânaț, a loc de popas, după caz, și e lesne de imaginat cum se dezlănțuie vara cu flori și miresme în această poiană ferită. Dar nu acum.
Se zărește un drumeag în creastă, printre stejari și brazi, pe care, dacă îl urmezi și cobori cu dânsul prin pădure, te scoate în poienile deschise din serpentinele Bisericaniului, cele cu troița faimoasă si valea Bistriței la picioare. Să tot fie vreo patru ore de mers și stat, și mers, și stat, cu popasuri generoase și studiu intens al uscăturilor pe post de frumuseți ale naturii.
Nu am dus lipsă nici de sălbătăciuni, chiar dacă nu ne-am întâlnit față în față, fiind o zonă iubită de mistreți, după desele scurmături ivite în cale, cu familii de ciocănitori ciocănind agale și cupluri de corbi care au survolat și au exersat manevre în înaltul poienii. A, să nu uit, am mai găsit ceva urme, ..urme de zăpadă.