Ansamblul Urban ”Piața 1 decembrie 1918” Botoșani

Centrul istoric al municipiului Botoşani este cuprins între străzile 1 Decembrie 1918, Piaţa 1 Decembrie 1918 şi Strada Săvenilor, constituindu-se într-un ansamblu de tip urban ce îmbină elemente arhitecturale unice din perioada modernă cu cea contemporană, cu elemente arhitecturale specifice orașelor provinciale din secolul XIX, ceea ce i-a adus și  o recunoaștere internațională.  Puține orașe de provincie, păstrează astfel de ansambluri arhitectonice. Sunt cuprinse în jur de 60 de clădiri datând din perioada cuprinsă între ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi primele două decenii ale secolului XX. În urma incendiului devastator din vara anului 1887, când în 6 ore au fost mistuite de foc sute de case, cea mai mare parte a centrului și a fost reconstruit după modelul occidental  într-o perioadă de aproximativ 10 ani. Casele au fost construite  pe structura complexă a unor beciuri boltite, structurate cu parter și etaj. Parterul era  ocupat de dughene iar etajul conceput ca spațiu  de locuit al negustorilor ce dețineau aceste dughene. Faţadele  au forme arhitecturale de tip apusean dar combinate cu modele arhitecturale tradiționale, specifice acestor construcții, întâlnite în Austria sau Germania. Astăzi priveliștea data de balcoanele  din fier forjat cu ferăstrucile  susţinute de console de lemn profilate ale vechilor clădiri ne transpun pentru câteva clipe în forfota vieții de târg medieval. Ne vom afla în fața casei pe locul căreia s-a aflat locuinţa căminarului Gheorghe Eminovici, locul nașterii  și copilăriei timpurii a  poetului Mihai Eminescu, în fața Bisericii ,,Uspenia”, ctitorită în anul 1552 de către Elena Rareş, soția domnului Moldovei Petru Rareș. Aici au fost descoperite și vestitele cuptoare de ardere a ceramicii  datând din secolul XV, construite în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Apoi pașii ne poartă spre Piața Centrului vechi, fosta Piata Carol I, apoi Piața 1907 și în prezent Piața 1 Decembrie 1918. În centrul Pieții 1 decembrie 1918  domină monumentul istoric Grupul Statuar ,,Compania de mitraliere maior Ignat în atac” inaugurat în anul 1929 și închinat armatei române pentru actele de vitejie din primul război mondial, inaugurat în 1929. Anghel Saligny a proiectat halele de carne şi peşte, ce  datează din 1912. Centrul istoric al Botoşanilor a fost restaurat parțial  în anul 201, prin refacerea unui număr de 18 clădiri și spre mândria noastră  este unul din cele 20 de ansambluri urbane din România, declarate monument de arhitectură interbelică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bulevardul 1 Decembrie 1918
București Municipiul București RO
Cum ajungi acolo