Muzeul de Istorie (Siret)
Aşezat pe malul râului, de la care şi-a împrumutat numele, oraşul Siret a cunoscut o dezvoltare înfloritoare în timpul lui Petru I Muşat (1375-1391), când pentru o perioadă ca reşedinţă voievodală, a devenit un centru important al vieţii economice, politice, administrative şi culturale.
Cercetările arheologice efectuate în 1968-1969; 1972-1984, continuate în 1992-2005 în punctul „Dealul Ruina” – unde se află o aşezare fortificată din Hallstatt A şi la Biserica Sf. Treime, au adus o contribuţie notabilă la cunoaşterea evoluţiei aşezării, fără a elucida toate problemele legate de istoria acestor locuri.
Încă din 1863 s-a început colectarea obiectelor legate de istoria acestor locuri. În 1871, lua fiinţă „Societatea Muzeului din Siret”. Activitatea de adunare a mărturiilor istorice este continuată după 1918, de către profesorii şcolii din localitate.
În 1985 a fost realizat Muzeul de istorie, a cărui tematică este formarea şi dezvoltarea târgurilor şi oraşelor medievale de la est de Carpaţi, în cadrul căreia sunt prezentate şi numeroase aspecte de istorie locală.