Hotel Magura Verde Bacau
La 10 Km de municipiul Bacău, pe serpentinele drumului naţional european E574 Bacău-Braşov (DN 11), hotelul a fost construit pentru a oferi căldura, liniştea, confortul şi intimitatea dorite de cei aflaţi în vizită prin Bacău sau în călătorii de afaceri.
Hotelul Măgura Verde este alegerea perfectă dacă doriţi cele mai bune servicii într-un loc unde aveţi bucuria de a vă simţi ca acasă. Mereu cu un zâmbet pe buze, personalul nostru va avea grijă să nu vă lipsească nimic.
Îmbinând perfect clasicul cu modernul, spaţiile noastre de cazare sunt intime şi oferă un maximum de confort.Cele 8 camere cu pat matrimonial / twin si alte dotari necesare sunt puse la dispozitia clientilor nostri pentru confort si relaxare.
De la televizoarele LCD cu diagonala generoasa, la instalaţia de climatizare şi ventilaţie şi până la dotările băilor, suntem siguri că veţi aprecia atenţia noastră pentru detaliu şi bun gust.
Adaptate călătoriilor de afaceri sau zilelor de vacanţă, camerele dispun de aer condiţionat, acces la internet, tv prin cablu, radio, telefon, minifrigider.
Restaurantul hotelului Măgura Verde, categoria 3 stele, dispune de doua saloane (SALON 1: capacitate de 30 persoane, SALON 2: capacitate de 70 persoane).
Mâncăruri tradiţionale, specialităţi internaţionale şi atmosfera aparte definesc farmecul restaurantului nostru. Nu numai gustul, ci şi prezentarea şi ambianţa joacă pentru noi un rol foarte important.
O superbă terasă, capacitate 60-100 de persoane, unde se poate lua şi masa, vă invită la relaxare. Atmosfera deosebită şi rafinamentul restaurantului, terasa în aer liber şi panorama oferă o combinaţie unică de atribute ce contribuie din plin la bucuria petrecerii sejurului sau succesul evenimentelor găzduite aici (nunţi, onomastici, mese festive, coktail-uri, recepţii etc.).