Casa Memoriala George Bacovia

images Casa memorială George Bacovia este punctul de început al oricărui itinerar cultural băcăuan. Se află în imediata vecinătate a monumentalei statui a lui Ştefan cel Mare, pe fosta stradă a Liceului, actualmente strada George Bacovia, la nr. 13. Poet simbolist, redescoperit de exegeţi în multiple ipostaze stilistice, de bibliografi ca preţios subiect de studiu, ca şi de simplii iubitori de poezie, George Bacovia, deşi dispărut dintre noi de aproape o jumătate de secol, face parte din viaţa noastră. Casa are şase încăperi cu odăi tip ,,vagon”, aici fiind păstrate o parte din manuscrise, ediţii princeps (ca exemplu: ,,Plumb” – 1916, ,,Scântei galbene” – 1926, ,,Cu voi” – 1930, ,,Comedii în fond” – 1936, ,,Ştanţe burgheze” – 1946) şi cărţi în limbi străine cu operele poetului. La muzeu se găsesc şi obiecte ce au aparţinut poetului şi familiei sale: mobilier, tablouri, fotografii, volume cu autografe şi o biografie scrisă chiar de G. Bacovia. Camera de lucru are mobilierul închis la culoare, patul acoperit cu scoarţe moldoveneşti şi masa de lucru. O altă cameră, mai mare, cu faţa spre stradă, este salonul; aici se află pianul, trei oglinzi mari, dintre care una cu ramă de argint.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *