Iarna în Nord-Est

Ski în Regiunea Nord-Est

Cele mai faimoase din zonă sunt pârtiile din Bucovina.Nu uita însă și că aproape 1000m de pârtie te așteaptă în Piatra Neamț și un telescaun în care să te odihnești la urcare. Avem schi parc și la Slănic Moldova așa că tu alegi unde vei petrece sezonul de schi.

Festivaluri de iarnă

De pe la mijlocul lunii decembrie, în fiecare an, mascații și colindătorii cutreieră așezările, alungă spiritele rele și pregătesc ținutul pentru întâmpinarea noului an. 

Sărbători în Bucovina

Ținut de basm, mai ales atunci când este acoperit de zăpadă, Bucovina este unul din locurile în care se păstrează cu sfințenie obiceiurile străvechi de Crăciun și trecere în Anul Nou. 

Escaladă pe gheață

Activități cu sare și piper, pe timp de iarnă: escaladă pe gheață, plimbări cu sania trasă de cai, sau cu snowmobilul , pescuit la copcă pe iazul Nada Florilor din Fălticeni, de exemplu; drumeții prin omăt - doar câteva lucruri de făcut pentru pus sângele în mișcare în sezonul rece.

Jocul Ursului

Jocul Ursului din Dărmănești este cel mai popular obicei de iarnă de pe Valea Trotușului. Jocul Ursului este punctul central de atracție al sărbătorilor din Bacău, Comănești, Dărmănești, Slănic și din cele mai multe sate de pe Valea Trotușului, în ajunul Anului Nou. Semnificația veche a Jocului Ursului este de a celebra forța animalului care învinge iarna, regenerarea naturii (ursul este „bătut” și „moare”, dupa care „reînvie”), curgerea anotimpurilor.

 

Iarna în Ceahlău

Peisaje fantastice în Masivul Ceahlău, cu decor hibernal. Încercați traseul Curmătura Stănile - cabana Dochia, care pleacă din Bicazul Ardelean şi este marcat cu bandă albastră având o lungime de 17 km. De-a lungul lui vei trece prin valea pârâului Bistra, mărginită pe dreapta de Piciorul dintre Bistre ,iar pe stanga de Obcina Tablei. De aici, drumul se continuă prin pădure în mai multe serpentine până în punctul Curmătura la Scaune, apoi coboară pe coastele Piciorului Calului, pe pârâul lui Martin şi Slatina în satul Schit care face legătura dintre Valea Bicazului şi Valea Bistritei.