27sept18:0019:30Lansare de carte &sesiune de autografe: "Jean Bart. Argonautul" de Adrian G. RomilaEveniment Piatra Neamț

Ora

(Vineri) 18:00 - 19:30

Detalii eveniment

𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟐𝟕 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟖.𝟎𝟎, la Librăria Humanitas Piatra Neamț (Bulevardul Decebal, nr. 14), 𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐆. 𝐑𝐨𝐦𝐢𝐥𝐚 va intra în dialog cu 𝐀𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐉𝐢𝐜𝐮, cu prilejul lansării volumului 𝑱𝒆𝒂𝒏 𝑩𝒂𝒓𝒕. 𝑨𝒓𝒈𝒐𝒏𝒂𝒖𝒕𝒖𝒍, publicat de curând în colecția Biografii romanțate a Editurii Polirom. Discuția va fi urmată de o sesiune de autografe. 𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞: „Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situaţii, la întâmplările din viaţa sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlneşte ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris şi să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise. Nu sunt neapărat un adept al lui Taine şi Gherea, nu sunt un socialist din categoria unui Ion Nădejde, deşi adesea am fost asociat cu ei pentru că am cochetat cu foi precum 𝑉𝑖𝑎𝑡̧𝑎 𝑟𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆, 𝑀𝑢𝑛𝑐𝑎 sau 𝐶𝑜𝑛𝑡𝑖𝑚𝑝𝑜𝑟𝑎𝑛𝑢𝑙, am frecventat întâlniri socialiste şi am pledat cauza celor mulţi şi amărâţi. Eu chiar cred că mediul social în care un scriitor trăieşte îi influenţează decisiv scrisul, chiar cred că o operă literară reflectă în modul cel mai înalt tendinţele epocii în care a fost scrisă, chiar cred că o operă literară, ca orice operă de artă, trebuie să transmită valori morale şi spirituale care să servească umanitatea, să înalţe sufletul cititorilor sau măcar să-i înduioşeze sau să-i facă să se gândească la anumite aspecte din viaţă care, poate, seamănă cu ce li se întâmplă lor. Poate că arta nu e aşa de deterministă şi de pozitivistă cum cred unii, poate că ea nu trebuie pusă neapărat în slujba poporului precum ajutoarele sociale pentru nevoiaşi, ea e în esenţă o activitate imaginativă, iar imaginaţia a fost mereu desprinsă în mare parte de realitate. Tristeţe în artă, da, dar nu pesimism. Spirit şi ideal în artă, da, dar nu o metafizică total separată de lume. Imagini şi formule frumoase în artă, da, dar nu obscuritate şi frumuseţe de dragul frumuseţii.” Mai multe detalii aici.