Comuna Vânători-Neamţ, o zi ploioasă de mai. Ne îndreptăm spre Casa Muzeu Vasile Găman unde trebuie să îi luăm interviu meşterului care a transformat casa străbunicilor săi, o casă de peste 200 de ani, într-un veritabil muzeu şi o dovadă a existenţei patriotismului local în Neamţ.
Pe străduţa mică şi neasfaltată, o poartă mare din lemn separă universul domnului Vasile Găman de restul lumii. Scene şi personaje din istoria neamului românesc împodobesc maiestoasa poartă iar, după ea, apare domnul Vasile, un bătrân trecut de 80 de ani, căruia nu i se vede vârsta. Îşi cere scuze că ne primeşte „în civil” şi nu îmbrăcat în costumul popular, aşa cum îi obişnuieşte pe vizitatori.
În curte se găseşte atât casa muzeu, cât şi atelierul şi casa meşterului. Cele două odăi ale muzeului găzduiesc, pe lângă obiectele vechi de mobilier, o deosebită colecție de obiecte tradiționale și religioase, cărți, jurnale de război, haine tradiționale și militare, dar și multe altele pe care vă lăsăm să le descoperiți când veți vizita muzeul.
De cum am intrat pe teritoriul domnului Găman, am fost întâmpinaţi călduros de către meşter, ne-a spus povestea fiecărui obiect, dar şi foarte multe istorii, unele dintre ele trăite chiar de personajul nostru. La cei peste 80 de ani, Vasile Găman este meşter popular, sculptor, restaurator, acum proprietar de muzeu privat şi totodată curator, dar şi scriitor, fiind autorul a peste 6 volume de poezii. De altfel, oricine vizitează casa muzeu va fi încântat şi de recitările domnului Vasile.
Muzeul conține o colecție extensivă de obiecte originale, specifice plaiurilor moldoveneşti şi multe obiecte din lemn, lucrate de către meşterul nemţean, dar şi costume populare, jurnale de război şi multe alte obiecte ce au aparţinut soldaţilor români căzuţi pe fronturile din judeţul Neamţ.
Fascinația locului este dată de omul care a muncit o viaţă pentru a crea şi a strânge tot ceea ce se găseşte în casa muzeu. Vasile Găman a deschis muzeul ce îi poartă numele în 1988 din dorinţa de a lăsa generațiilor care vor veni mărturia trecutului, a istoriei neamului din care ne tragem, a bunelor, dar şi a relelor care au marcat aceste meleaguri.
La Muzeul „Vasile Găman” se poate ajunge foarte ușor: în satul Lunca, comuna Vânători, județul Neamț. Cu mașina se poate ajunge la locație din DN15B: ieşirea din Târgu Neamț spre comuna Vânători Neamţ, la aproximativ 4 km de Târgu Neamț.
Autor articol: Alexandru Ciobanu