Ruta Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt este o călătorie prin timp, prin 21 de localităţi din România, 9 din Republica Moldova şi 13 podgorii, ce poartă amprenta spirituală, istorică şi culturală a domniei lui Ştefan. În această călătorie vei întâlni mănăstiri de veacuri, cetăţi care sfidează timpul, hrube ascunse ce păstrează tăceri de peste 500 de ani şi muzee ce ţes poveşti cu artefacte din epoca voievodului.

Această cultură, dar şi moştenirea lăsată de Ştefan cel Mare, nu sunt doar comori locale – ele rezonează pe un teritoriu ce cuprinde astăzi România şi Republica Moldova, şi continuă să inspire prin arta bisericească, fortificaţiile medievale şi viaţa monahală. În România, printre repere de referință se numără Mănăstirea Putna, construită între 1466-1469, care adăpostește mormântul voievodului; Mănăstirea Voroneț, supranumită “Capela Sixtină a Estului”, renumită pentru nuanța sa de albastru și frescele exterioare; Mănăstirea Dobrovăț (ultimul lăcaș întemeiat de Ştefan), Mănăstirea Popăuți din Botoșani și numeroase biserici și cetăţi de piatră însolite.

E un drum ce leagă piatra de credinţă, fortificaţia de speranţă, vinul de ospitalitate. Un itinerar care te invită să asculţi ecoul pașilor şi să trăieşti senzaţia că istoria nu e doar trecut, ci o parte vie din tine.

Cetatea de Scaun a Sucevei

Mănăstirea Putna – Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

Biserica „Sfânta Cruce” din Pătrăuți

Biserica „Sfântul Gheorghe” – fosta Mănăstire Voroneț

Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Reuseni

Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Volovăț

Biserica „Sfântul Ilie” din Scheia

Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Popăuți

Biserica „Sfântul Gheorghe” din Hârlău

Biserica „Cuvioasa Parascheva” și ruinele Beciului Domnesc – Cotnari

Palatul Culturii din Iași

Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”

Mănăstirea Dobrovăț – Biserica „Pogorârea Sf. Duh”

Cetatea Neamț

Curtea Domnească & Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” – Piatra-Neamț

Mănăstirea Neamț

Mănăstirea Războieni

Ansamblul monumental „Podul Înalt”

Curțile Domnești & Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan” – Vaslui

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Borzești