Cramele Cotnari
Încă din anul 1948 își are existența Crama Cotnari, iar dragostea localnicilor pentru creșterea și rodul viței de vie ne-a învățat să prețuim fiecare boabă purtătoare de soare și să împărtășim cu ceilalți bucuria vieții.
Drumul vinului este lung, dar plin de recompense. Avem permanent grijă de cele peste 1.750 de hectare cu plantații de vie cu soiuri de Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească, Frâncusă și Fetească Albă. Podgoria este adăpostită de vânturi și de curenții locali reci, datorită fenomenului de phoenizare a maselor de aer, ce determină un proces de încălzire.
În vinoteca noastră, organizată pe criterii științifice, păstrăm cele maireușite colecții, începând din anul 1956. Locul unde în urma unei vizite sepoate simți urma tradiției și a obiceiurilor străvechi ale vinului, sala dedegustare în stil tradițional te poartă în vremurile cele de mult apuse.
