Muzeul de Istorie (Siret), Memorialul Holocaustului evreilor din Bucovina
Cu o tematică expozițională de excepție, muzeul beneficiază de sisteme multimedia, proiecții video, sisteme de prezentare moderne și tehnologie muzeală de vârf. Expoziția permanentă cuprinde prezentarea celor mai vechi descoperiri din zona Siretului, a perioadei medievale și a unor piese unicate pentru medievalitatea românească, a celei moderne, cu date despre dezvoltarea socio-economică a localității, un interior orășenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Holocaustul din Bucovina, Siretul în reprezentări cartografice și, nu întâmplător, în subsolul imobilului, o pagină uitată – plecarea evreilor din România.
Zidul exterior se constituie într-un Memorial al Holocaustului Evreilor din Bucovina, realizat cu sprijinul Yad Vashem The World Holocaust Remembrance Center, the Central Database of Shoah Victims’ Names și al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, și cuprinde numele a 51.089 de victime ale deportărilor în Transnistria.
