Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

ABOUT

La scăldat

Sezonul de scaldă începe încă din luna mai la piscinele din Bacău și ceva mai tărziu la Siretul Sucevei, Peste Vale la Piatra Neamț sau la Purcica, în Iași - doar câteva din locurile în care vă puteți îmbăia vara asta.

Sporturi pe căldură

Plonjări în cascade, coborâri în rapel prin chei stâncoase și explorarea apelor repezi de munte din cu totul altă perspectivă față de cea obișnuită - cam asta înseamnă canyoning.

Drumeții scenice

Trebuie să vezi Rarăul măcar o dată, să te lași purtat de poteci până la Pietrele Doamnei, acolo unde ai lumea la picioare. Treci și pe la Peștera cu Lilieci și nu uita nici de Schitul Rarău.

Festival Medieval

În luna iulie a devenit deja tradiție Festivalul Medieval de la Cetatea Neamț. Timpurile străvechi reînvie prin parade de costume medievale, teatru istoric, ateliere de meșteșuguri, expoziții de arme și armuri, demonstrații de tehnici de luptă și acorduri de muzică medievală.

Festival cu Păstrăv

Comuna Muzeu Ciocănești găzduiește an de an, în luna august, un festin gastronomic de pomină, Festivalul Păstrăvului. Însă specialitățile culinare sunt însoțite de multe alte bunătăți: excursii cu pluta pe Bistrița Aurie, concerte folk, concurs de pescuit și incursiuni în tradițiile bucovinene.

Filmul de Piatra

Desigur, vara nu ar fi completă fără un festival prietenos cum e Filmul de Piatra, ce aduce scurtmetraje, proiecții și invitați speciali, multă muzică bună și atmosferă aparte în Piatra Neamț, un oraș transfigurat, așa, de festival.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.