Festivaluri de muzică din nord-estul României. Ediția estivală

Pentru simplul motiv că muzica sună mai bine în după-amiezi leneșe de vară, în seri și nopți calde, sub cerul liber, festivalurile de peste vară reușesc să mobilizeze mulțimi de oameni să petreacă împreună.
Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.
Festivaluri muzică nord-est

Știm: pentru sezonul estival ți-ai propus s-o ții din festival în festival, iar noi te ajutăm cu o selecție sensibilă de festivaluri de muzică, ce aduc nume mari de pe scena internațională, chiar aici, în nord-estul României.

Rocanotheworld

Să începem cu luna iunie, când se pornește în forță sezonul festivalurilor cu ROCK, la Rocanotherworld, eveniment făcut în Iași, despre artă, muzică, gastronomie și.. voluntariat. Prima ediție a fost organizată în 2016, în amintirea lui Ioan Dan Niculescu. După cum ne spun chiar organizatorii, Rocanotherworld a reunit trupe, artiști contemporani, street food, workshop-uri și alte evenimente, pe durata a trei zile, în Iași, în numele unei „experiențe alternative în care să se implice toți participanții, pentru ca ei să plece apoi acasă „altfel”, indiferent unde contribuie – pe scenă, în fața sau în spatele ei”. Din câte înțelegem, acesta este singurul festival fără bilet de intrare în bani, accesul la ce se întâmplă fiind garantat de activitatea ta – adică implicare. Dacă vrei să fii la curent cu ce se pune la cale pentru la anul, accesează pagina de Facebook Rocanotheworld.

Afterhills

Următorul festival al lunii iunie, cronologic vorbind, și cel mai mare festival din regiune până în acest moment, s-a dovedit a fi Afterhills, cu un line-up impresionant și un număr la fel de impresionant de participanți, care au fost acolo în ciuda furtunilor succesive (la propriu). Desfășurarea de forțe a avut loc la 5 kilometri de Iași, undeva în apropierea orașului, pe Șes Bahlui, în 23, 24 și 25 iunie 2017, an al primei ediții. Datorită succesului pe care l-a avut această primă ediție, se prevede un viitor cel puțin la fel de strălucit și transformarea numelui Afterhills într-o marcă de eveniment sonor pentru Iași și întreaga regiune.

Peste o sută de nume din muzica autohtonă și internațională au venit la Afterhills să se desfășoare pe cele trei scene, ca să încingă spiritele și asta au și reușit. Atelierele de artă (pictură, teatru) și expozițiile diverse au adus un plus experienței acestui festival. Ca să spicuim din line-up, pentru plăcerea dvs., iată câteva nume: Morcheeba, ATB, Hooverphonic, Paul Newman, Robin and the Backstabbers, Gojira, Les Elephants Bizarres, Argatu’, Baba Dochia, Byron și ar mai fi până la o sută. Fiți pe fază cu festivalul pe website Afterhills.

Blues ConFusion

Festivalul Blues Con-Fusion a fost creat în memoria bluesmanului sucevean Fane Adumitroaie și din dorința de a aduce muzica blues cât mai aproape de oameni. Prima ediție a avut loc în 2001, la Suceava, devenind o tradiție anuală și un important nume în zona de evenimente jazz de la noi și transformându-se în festival internațional în anul 2013. De la an la an, această manifestare a căpătat amploare, a însemnat mai multă interacțiune cu publicul, mai multe nume care au urcat pe scenă, un public din ce în ce mai fidel și mai numeros. Blues Con-Fusion a devenit un eveniment complex, cu blues-ul ca inimă, ce are loc anual la Suceava timp de câteva zile, la sfârșitul primăverii sau pe la început de vară. Ediția 2017 a avut loc pe 30 iunie și 1 iulie, la Cetatea de Scaun a Sucevei. Pentru a evita orice confuzie, fiți cu ochii pe website-ul Blue Con-Fusion sau pagina de Facebook.

Vacanțe muzicale Piatra Neamț

Vacanțele Muzicale de la Piatra Neamț au devenit faimoase de-a lungul celor 44 de ediții care au avut loc până în 2017, organizate invariabil de către Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, cu aportul autorităților locale. Muzică clasică în aer liber, în seri domoale de vară, pe platoul Curții Domnești din Piatra Neamț, în principal, dar și la Teatrul Tineretului și în alte locații de interior – așa se traduce în fapt festivalul internațional Vacanțe Muzicale. Operă, concerte simfonice, muzică corală, muzică de cameră, iar, mai nou, se daugă în oferta festivalului jazzul, muzica crossover și folclorul – în astfel de armonii se petrec serile de vacanță muzicală în iulie, la Piatra Neamț. Dacă doriți să vă plănuiți următoarele Vacanțe Muzicale, accesați website-ul dedicat.

Open Camp Vaslui

Open Camp Vaslui este un festival de muzică underground ce are loc în fiecare an lângă Vaslui. Este un festival în aer liber, desfășurat timp de trei zile, pe la începutul lunii august. În 2017, perioada de desfășurare este  8 – 13 august. Locația evenimentului este un poligon de tir aflat într-o pădure de la marginea Vasluiului,  unde participanții pot campa gratuit pe toată perioada festivalului. Open Camp înseamnă mai multe genuri muzicale, fiecare zi având o temă din acest punct de vedere, și anume: hip-hop, rock alternativ/punk/hardcore și metal. Artiștii prezenți sunt în general din sfera underground, nume consacrate, dar și apariții noi pe scena alternativă din România. Anul acesta festivalul aniversează cea de-a zecea ediție, cu nume precum: CTC, Ada Milea, Frații Grime, Alexandra Ușurelu, Zdob și Zdub, ..pentru continuare, accesați pagina de Facebook Open Camp.

Bucovina Rock Castle

Festivalurile verii se încheie în forță cu un regal de rock numit Bucovina Rock Castle, la Cetatea de Scaun a Sucevei. Manifestarea a ajuns la ediția cu numărul zece în 2017 și are pe afiș nume din rockul alternativ românesc, precum Travka, Luna Amară, dar și trupe din afara țării. Bucovina Rock Castle, festivalul din cetate, este o întâlnire cu tradiție pentru această zonă a țării, care pune rockul la loc de cinste în preferințele fanilor de festivaluri de la noi, din generații diferite. Aflați ce se va întâmpla anul acesta, la Cetatea de Scaun a Sucevei, între 25 și 27 august, de pe website-ul Bucovina Rock Castle.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
$ s